Batalia de la Tiganca

Dupa ce milioane de compatrioti au devenit captivi in lagarul bolsevic, in urma acceptarii conditiilor ultimatumului sovietic, starea de nemultumire a natiunii fata de pasivitatea diriguitorilor tarii si dorinta de a indrepta aceasta nedreptate a deschis calea unui conflict armat cu Uniunea Sovietica, in anul urmator.

Incepand cu 22 iunie 1941, se declara starea de razboi in contextul general al Operatiunii Barbarossa. Au loc confruntari locale si raiduri aeriene de-a lungul frontierei romano-sovietice, ca pe 2 iulie sa inceapa ofensiva generala de-a lungul Prutului.

Ostasii romani incep sa forteze granita creata samavolnic prin rapturile teritoriale, astfel incepand eliberarea Tinutului Herta, Bucovinei si a Basarabiei.

Rezistenta armatei sovietice de-a lungul Siretului si Prutului pe frontul bucovinean a reprezentat o provocare, orasul Cernauti fiind luat prin lupta din mainile bolsevicilor pe 5 iulie, iar Hotinul ii va impartasi soarta peste inca trei zile.

Drama unei batalii pe Prut

Insa, aceste victorii au fost umbrite de neputinta de a inainta in Basarabia, dincolo de comuna Tiganca, in sectorul sudic al frontului, in conditiile in care in nord se ajunsese in unele locuri pana la Nistru.

Batalia a inceput prin spargerea liniilor sovietice intre Falciu si Bogdanesti, avand ca obiectiv cucerirea zonei inconjuratoare localitatii Tiganca, un important nod de transport si de comunicatie.

Capul de pod peste Prut a fost inchegat de ostasii Diviziei de Garda, ca apoi cei ai Diviziei 21 Infanterie sa traverseze, incercand sa inlature din presiunea pusa de sovietici pe acestia.

Alegerea de a patrunde prin Tiganca s-a dovedit o eroare tactica, lunca raului fiind strajuita de culmi ce ofereau o vedere asupra intregii regiuni. Ploile torentiale din acele zile au umflat albia si au ingreunat si mai mult operatiunile militare.

Sovieticii au sesizat si ei importanta locatiei si au facut mai multe linii de aparare concentrate de-a lungul dealurilor, folosindu-se de relief inspre propriul avantaj.

Luptele date au fost extrem de violente, Prutul inrosindu-se de sangele ostasilor romani cazuti. Artileria si mitralierele sovietice creau un camp de foc ucigator, iar trupurile neinsufletite erau uneori stranse la un loc de apele raului.

Divizia 21 Infanterie avusese pierderi insemnate in timpul trecerii Prutului si este luata prin surprindere in dimineata de 8 iulie de un atac sovietic deosebit de puternic, ce este oprit cu pierderi grele.

Desi cele doua divizii reusesc sa inainteze trei kilometri si sa creeze o linie relativ stabila, confruntarile sunt inca teribile si confuze. Ofiterii au picat pe capete, batalioane intregi au fost incercuite si izolate, dar ostasii continuau lupta.

Sovieticii incercau fiecare punct al apararii romanesti si incercau sa profite de fiecare slabiciune ce o gaseau.

In acest fel este ucis locotenent-colonelul Gheorghe Iliescu, in propriul post de comanda, dupa ce trupele inamice reusisera sa inainteze printr-o bresa nesemnalata in aparare. Intr-atat de fragile erau pozitiile romanesti.

Situatia devenise asa de grava incat se lua in calcul retragerea diviziilor dincolo de Prut, dar s-a considerat ca sacrificiile facute pana in acel punct ar fi fost in van si s-a decis continuarea operatiunii.

Interventia fortelor aeriene romane

Intr-o ultima incercare de a infrange rezistenta romaneasca, sovieticii contraataca cu brutalitate pe 12 iulie, cu aproape trei divizii. Ofensiva a durat o zi intreaga, asaltul fiind conceput astfel incat sa copleseasca apararea romaneasca.

In aceasta zi, ultimul cuvant de spus l-a avut aviatia romaneasca. Zeci de bombardiere ataca pe parcursul a noua valuri, in timp ce avioanele de vanatoare isi disputau superioritatea aeriana cu omologii lor sovietici.

Zeci de tone de bombe au fost aruncate asupra concentratiilor de trupe, pozitiilor de artilerie si a liniilor de aprovizionare, in ceea ce poate fi asemuita cu o ploaie de foc fara oprire, in timp ce ostasii romani de la sol rezistau cu indarjire.

Jertfa sublocotenentului Claru

Aviatorii au demonstrat aceeasi dedicatie si spirit de sacrificiu, cativa dintre ei platind pretul suprem. Cand s-au semnalat vanatoare sovietice apropiindu-se de campul de lupta de la Tiganca, o escadrila a Grupului 8 Vanatoare, din care facea parte si sublocotenentul aviator Vasile Claru, a fost trimisa sa le intercepteze.

In lupta ce a urmat, doua avioane inamice au fost doborate, iar un altul a incercat sa scape. Claru intra in urmarire, departandu-se de formatia lui si se trezeste prins intr-o capcana, inca sase avioane napustindu-se asupra sa. Gloantele mitralierelor incep sa suiere haotic prin vazduh in cautarea unei tinte. Aviatorul roman le evita si contraataca.

In acea confruntare salbatica s-a spus ca fi doborat trei dintre ele, dar la un moment dat a inceput sa traga in gol, deoarece a ramas fara munitie. Inconjurat de inamici, decide sa isi ia viata.

Se avanta spre avionul sovietic din frunte si intra in el. Din departare se vede explozia puternica, ramasitele prelingandu-se in flacari inspre sol. Pentru fapta sa este decorat post mortem cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, cea mai inalta distinctie ce putea fi oferita unui militar.

Ultima misiune

Un alt aviator ce a primit aceeasi decoratie a fost locotenentul Ioan Lascu al Grupului 5 Vanatoare. Cu avionul defect, in urma unei lupte, cere permisiunea de a se intoarce pentru a-si termina misiunea de atac. Langa comuna Tigheci, carlinga ii este presarata de gloante provenite de la sol si estr omorat.

O victorie costisitoare

In timpul Bataliei de la Tiganca pierderile s-au ridicat la peste 8.000 de ostasi romani morti, raniti sau disparuti, fiind cea mai sangeroasa lupta data pentru reintregirea tarii.

Incepand cu 14 iulie, o noua ofensiva a armatei romane a spulberat ultimele farame ale opozitiei sovietice. Spinarea lor fusese deja rupta de atacurile aeriene, aproape jumatate din pierderile suferite de Armata Rosie in ziua decisiva de 12 iulie fiind provocate de aviatie.

La sfarsitul operatiunilor militare, odata cu eliberarea Chisinaului, s-au consemnat ca au fost 5.011 morti, 14.898 raniti si 4.487 disparuti, insumand totalul pierderilor la 24.396 de ostasi.

Share