Ion Pribeagu

Ion Pribeagu

Povestea neştiută a regelui umorului din România, Ion Pribeagu, evreul  care a inventat-o pe „Zaraza“ şi i-a adus faimă lui Constantin Tănase.

Isac Lazarovici, botoşăneanul ascuns în spatele pseudonimului Ion Pribeagu, este considerat de istorici unul dintre cei mai buni umorişti români.

Uitat pe nedrept în subsolurile istoriei, Pribeagu este cel care a dat viaţă celebrei „Zaraza“, dar şi „muşcătoarelor“ şi îndrăzneţelor librete umoristice ale lui Constantin Tănase.

În 1931 „Zaraza“, tangoul care va deveni unul dintre cele mai populare „hituri“ ale muzicii urbane din perioada interbelică, îl face nemuritor pe Cristian Vasile, tânărul brăilean, supranumit şi astăzi de muzicieni „ultimul trubadur“.

Tot în anii ’30, aparent fără nicio legătură cu „Zaraza“, Constantin Tănase devine un monstru sacru al vodevilului interbelic românesc şi exponentul unei generaţii, datorită textelor sale umoristice, dar care ascund realităţi politice şi sociale crunte.    Puţini ştiu însă că în spatele acestor doi „giganţi“ ai României interbelice se afla un evreu botoşănean de 1,50 metri, Isac Lazarovici, cunoscut mai ales sub pseudonimul Ion Pribeagu. Practic, istoricii spun că Lazarovici sau Pribeagu este, de fapt, umoristul de geniu care a dat naştere atât nemuritoarei „Zaraza“, probabil o domnişoară de care se îndrăgostise în adolescenţă la Botoşani, cât şi uluitoarelor texte umoristice puse în scenă de Constantin Tănase.

„Iubit, prigonit, aproape ucis pentru că a îndrăznit să glumească, Ion Pribeagu rămâne un personaj de legendă în istoria scrierilor umoristice româneşti“, precizează istoricul botoşănean Gheorghe Median.

Inspiraţia pentru ”Zaraza”  

La începutul anilor ’30, Ion Pribeagu era un personaj cunoscut în cercurile culturale de la Bucureşti. Aşa s-a întâmplat să fie rugat să scrie versurile unei melodii pentru celebrul trubadur al României interbelice Cristian Vasile. Este vorba de versurile celebrei sale melodii „Zaraza“.Ion Pribeagu a scris versurile pentru melodia ”Zaraza” interpretată de Cristian Vasile

„Ion Pribeagu a scris versurile acestei melodii. Putem spune că botoşăneanul este cel care a creat acest personaj. Zaraza, ca linie melodică, este de fapt un tango uruguayan, creaţia lui Benjamin Tagle Lara, compus în 1929. Cu alte cuvinte, «Zaraza» pe care o cunoaştem este la nivel de versuri creaţia lui Pribeagu, iar ca linie melodică a lui Tagle Lara“, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median.    Sursa de inspiraţie a acestor versuri ar fi fost o tânără botoşăneancă pe care micuţul şi timidul evreu venit din micul târg Suliţa a văzut-o în adolescenţă, când îşi încerca norocul în Botoşani. Întâlnirea ar fi avut loc la intrarea în Grădina Publică Vârnav din Botoşani, astăzi Parcul „Mihai Eminescu“.

De altfel, nu a fost greu pentru Pribeagu să compună o melodie de dragoste, umoristul recunoscând în poeziile sale că este mereu înamorat. Melodia „Zaraza“ a fost înregistrată în studiourile Odeon din Berlin în 1931.   Textierul lui Constantin Tănase   În 1939, Ion Pribeagu era deja o legendă vie. Vremurile erau aspre, însă, pentru evreii din România. Influenţa „Gărzii de Fier“ în România aproape îi pereclita cariera.

Cu toate acestea, istoricii spun că, pentru Ion Pribeagu, a fost anul în care Constantin Tănase a venit, l-a invitat la o masă într-o cafenea bucureşteană şi i-a cerut cu multe rugăminţi să-i devină textier. „Umorul sănătos degajat de poeziile lui Ion Pribeagu a fost remarcat de celebrul actor de revistă Constantin Tănase, care i-a solicitat colaborarea în 1939. Pentru acesta, între anii 1939-1944,  înzestratul umorist a scris nenumărate scheciuri, care au făcut deliciul publicului prezent la spectacolele Companiei de Revistă «Cărăbuş»“, precizează Median.

Celebrul Constantin Tănase interpreta scenete scrise de Ion Pribeagu FOTO jurnalul.ro   Au fost anii cei mai grei, marcaţi de dictatura carlistă, de teroarea şi rebeliunea legionară, şi vremurile crunte ale războiului. Cu toate acestea Ion Pribeagu a continuat să scrie cu umor. Nu i-a iertat pe legionari, nici măcar în anii lor de glorie. Nici pe ei, nici pe comunişti, nici pe Hitler, dar nici pe Carol al II-lea.

Fără frică, Constantin Tănase juca pe textele lui Ion Pribeagu. „Probabil au fost şi presiuni, în cazul unor texte. Ion Pribeagu nu făcea rabat. Era un umorist de calitate, care ţinea la libertatea expresiei şi la caracterul tămăduitor al râsului, mai ales în acea perioadă grea“, adaugă Median.    Istoricii precizează că Pribeagu a fost ameninţat în diverse rânduri, dar şi-a asumat toate riscurile şi nu a refuzat să-i ofere scheciurile lui Constantin Tănase conform contractului. De altfel, conflictul dintre legionari şi Carol al II-lea pe de o parte, deranjaţi de glume, şi Tănase, cu Ion Pribeagu, de cealaltă parte, a constituit subiectul filmului „Actorul şi sălbaticii“.

A fost ecranizat în 1975, cu Toma Caragiu în rolul lui Costică Caratase (Constantin Tănase) şi cu Mircea Albulescu în cel al textierului evreu Ionel Friedman (Ion Pribeagu). Cu toate ameninţările, Ion Pribeagu a reuşit să supravieţuiască. Chiar şi războiului. „A adus zâmbete pe chipul oamenilor şi în anii crunţi ai războiului. Este un lucru mare ăsta“, spune Median.

Cum i-a cerut permisiunea lui Dej să emigreze

Sfârşitul războiului şi noul regim comunist nu au venit ca o izbăvire pentru Ion Pribeagu. Din contră. Gură slobodă, umorist fără „botniţă“, botoşăneanul a fost rapid cenzurat şi declarat persona non grata. După anii de glorie din perioada interbelică, pe Ion Pribeagu îl pândea sărăcia lucie. După câţiva ani de privaţiuni, Pribeagu s-a decis să plece în Israel. Avea rude în Tel Aviv. A cerut de mai multe ori actele de emigrare, dar i-au fost refuzate.  Până şi Gheorghe Gheorghiu Dej a fost amuzat de Ion Pribeagu.

În cele din urmă, în 1962, sătul de sărăcie, cenzură şi prigoană, i-a scris personal lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nu s-a putut abţine şi a trimis un CV, dar şi o rugăminte în rime, în stilul caracteristic.

„Am depus actele toate
Şi bilet de sănătate,
Şi fotografii recente, cazierul cu amprente,
Plus biletul de vaccin
Că n-am fost supus străin,
Note bune la purtare,
Ordinul de concentrare,
Act de naştere-al lui tata,
De la fisc pe cinci ani plata.

Anexez aici chitanţa
Că-s la zi cu Manutanţa,
Am dovada de la «Sacra»
C-am trăit bine cu soacra,
Că n-am bloc, că n-am moşie,
Că n-am stat la puşcărie,
Că n-am fost nici beat, nici mort.

Am şi act de cununie
Şi-mi mai trebuie-o hârtie,
Doar atâta: Paşaport“

îi scria Pribeagu lui Dej.

Amuzat, liderul comunist i-a dat actele, iar Ion Pribeagu a plecat pentru totdeauna din România. Din Israel a continuat să scrie pentru presa de limbă română.

A scos şi un volum, ultimul, „Puncte de foc“, în 1963.

Ion Pribeagu moare la Tel Aviv în anul 1971. ;

„Mic şi-al dracului“, născut într-un târg la fel de mic  

Isac Lazarovici s-a născut într-un mic târg botoşănean, numit Suliţa, la 27 octombrie 1887.

Făcea parte dintr-o familie de negustori evrei săraci, iar copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de lipsuri. La vremea aceea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, judeţul Botoşani era înţesat de comunităţi evreieşti. Aproape fiecare târg mai răsărit avea o comunitate de măcar 50 de suflete.

Când a început să scrie, „era mic de statură, purta ochelari cu ramă groasă de baga şi, în contrast cu opera sa, care emana o debordantă veselie, era un om sobru“, spune istoricul Median. Şi cam atât se cunoaşte din biografia de început a lui Isac Lazarovici.

Istoricii subliniază că atât copilăria şi adolescenţa lui Isac Lazarovici, cât şi pregătirea sa intelectuală sunt învăluite în mister. Nu se ştie dacă a moştenit de la cineva din familie talentul literar sau spiritul mucalit. Cert este că în 1910, la 23 de ani, evreul botoşănean ajunge la Bucureşti, acolo unde încearcă să-şi câştige pâinea scriind la gazete poezii umoristice, calambururi, anecdote, poante.

Absolut totul era versificat. Primul său pseudonim a fost „Sachi Disperatul“.

„Pentru un tânăr evreu dintr-o familie săracă, Bucureştiul era o salvare, o oportunitate“, explică Median.   „Ion Palavră“, „Ion Vraişte“ şi „Vasile Ispravă“   Istoricii susţin că tânărul Lazarovici a reuşit să se impună încă de la început în tumultuosul Bucureşti antebelic. Nu a trebuit decât să străbată străzile, să studieze caracterele, să simtă personalităţile şi năravurile, iar apoi să le aştearnă pe foaie în versuri trecându-le, bineînţeles, prin filtrul său umoristic. Le dădea gazetelor, în speranţa că vor fi publicate. Deşi se temea că va fi respins, el, un tânăr evreu din provincie, Isac Lazarovici a făcut furori cu talentul său.

„S-a stabilit de tânăr la Bucureşti, unde s-a afirmat prin talentul şi uşurinţa cu care compunea cronici rimate, gen gustat de publicul cititor al primelor decenii ale secolului al XX-lea. Trecerea de la acestea la poezia umoristică şi transformarea sa într-un poet adevărat i se datoreşte în mare parte lui Cocea (n.r. – Nicolae Cocea), care i-a remarcat talentul şi i-a dat îndrumările necesare valorificării superioare a acestuia“, spune Median.

Lazarovici avea un stil aparte. Timidul şi sobrul botoşănean se dezlănţuia în rubricile umoristice ale ziarelor bucureştene. Specialiştii spun că avea un umor sănătos, cu bun-simţ, dar în acelaşi timp „muşcător“.    „Cronicile rimate, inspirate din viaţa cotidiană sau poeziile cu «poante», cu eroi provenind din toate mediile sociale, români şi evrei, deopotrivă, satirizând avariţia, prostia, naivitatea, infatuarea, infidelitatea conjugală, bigotismul, demagogia, lichelismul, şarlatania etc. s-au bucurat de o enormă popularitate, păstrându-şi, în ciuda trecerii timpului, capacitatea de a stârni râsul şi buna dispoziţie“, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median.

La început, mai precis din 1910 până în 1912, a semnat poezii umoristice, anecdote şi poante cu diferite pseudonime, cele mai cunoscute fiind „Ion Palavră“, „Ion Vraişte“ şi „Vasile Ispravă“.  Scria la ziarele vremii, fie la rubrica cu texte umoristice, fie chiar periodice cu profil umoristic precum „Adevărul literar şi artistic“, „Caricatura“, „Curentul izraelit“, „Ordinea“, „Pardon“, „Rampa“.    Ion cel fără un cămin stabil   Începând cu anul 1912, după doar doi ani de activitate în presa bucureşteană, Isac Lazarovici şi-a făcut un nume în lumea literară a Bucureştiului antebelic. Era deja un umorist cunoscut, apreciat şi foarte căutat. În această perioadă şi-a luat pseudonimul de Ion Pribeagu.

Acest pseudonim a fost construit cu autoironie. Ion este echivalentul lui Isac, iar „Pribeagu“ – soarta umoristului de a nu-şi fi găsit niciodată un cămin stabil, deşi, mai ales după Primul Război Mondial şi relansarea economică a „României Mari“, Ion Pribeagu a devenit un brand al umorului de calitate românesc.    În 1912, scoate şi primul volum de poezii umoristice, stârnind hazul mai multor generaţii. Au urmat aproape imediat volumele „Vârfuri de spadă“, din 1915, şi „Bucureşti noaptea“, în 1922. De altfel, până în 1963, va mai scoate încă patru volume: „Bucureşti-Iaşi“, în 1922, „Strofe ştrengare“, în 1934, „Miere şi venin“, în acelaşi an, şi „Puncte de foc“, în 1963. ;   „Ora veselă“ cu Ion Pribeagu

Isac Lazarovici colabora la mai toate revistele de profil, dar şi la ziarele importante ale Bucureştiului, precum „Adevărul“ lui Constantin Graur. „Din 17 ianuarie 1929, când s-a inaugurat la Radiodifuziunea Română emisiunea «Ora veselă», numele lui Ion Pribeagu a devenit cunoscut pe tot cuprinsul românesc, textele sale umoristice, multe în lectură proprie, fiind difuzate în numeroase emisiuni“, precizează Median. Îşi deschidea emisiunile radiofonice, dar şi apariţiile din ziare, cu o formulă devenită consacrată în perioada interbelică:

„Fraţilor din toată ţara
Din Arad şi Hunedoara
Din Constanţa şi Sascut
Vă salut! Şi vă spun la toţi cinstit:
Bine v-am găsit!“.

Pribeagu la cafea cu Minulescu şi Gârleanu   Pribeagu frecventa cafenelele boemei bucureştene, unde stătea la masă cu Victor Eftimiu, Ion Minulescu sau Emil Gârleanu.

„Prin anul nouă sute nouă
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul «Lumea nouă»
Şi alte cercuri literare,
Îl cunoscusem pe Gârleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu,
Îmi oferise Minulescu
«Romanţe pentru mai târziu»“,

preciza umoristul în poezia „Verişoara“.  Ion Minulescu a fost unul dintre apropiaţii lui Ion Pribeagu

În anii ’30, Ion Pribeagu era curtat de multe teatre din Bucureşti, dar şi de artişti, pentru a le scrie versurile. De notorietatea botoşăneanului îşi aducea aminte şi dramaturgul şi realizatorul TV Octavian Sava. „Era un om mărunţel, îmbrăcat îngrijit, cu o pălărie «Borsalino», cu gulerul cămăşii apretat şi de o albeaţă imaculată, cu hainele bine croite pentru trupul său de liliputan, cu ochelari rotunzi, imenşi pentru persoana atât de gracilă, dindărătul cărora te ţintuia o privire sclipind de inteligenţă.

Umbla totdeauna grav, frământat parcă de mersul inexorabil al omenirii către pieire.

Share