Gheorghe Cantacuzino

Gheorghe Cantacuzino

Povestea „Grănicerului“, generalul român care n-a pierdut nicio luptă. Şi-a  vândut moşia ca să cumpere mitraliere

Generalul Gheorghe Cantacuzino (1869 – 1937) a fost un erou al Primului Război Mondial, intrat în istorie prin faptul că n-a pierdut nicio luptă. Printre altele, a vândut una dintre moşiile deţinute pentru a cumpăra mitraliere cu care şi-a dotat regimentul.

Gheorghe (Zizi) Cantacuzino s-a născut la Paris, fiind fiul inginerului I. G. Cantacuzino, descendent al domnitorului Şerban Cantacuzino. În anul 1883, a intrat la Şcoala Militară din Craiova, iar începând cu 1890 a urmat Şcoala de infanterie din Bucureşti.    La izbucnirea Primului Război Mondial, colonelul Gheorghe Cantacuzino era comandant al regimentului grănicerilor de la Predeal. De aici i s-a tras şi titulatura „Grănicerul“.

Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români respectiv împăraților bizantini Cantacuzino.

Era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.

A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti, functie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.

În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d’Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866 a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București. A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constitutiei.

A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 – ianuarie 1870 a fost primar al Bucureștiului. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (11 aprilie 1899 – 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 – 12 martie 1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcțiile de: ministru Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 – 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional („junimist”). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.

Datorită averii sale colosale a fost supranumit „Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, în prezent în ruină.

Sub comanda sa, regimentul a ocupat oraşul Braşov, una din primele victorii de la începutul războiului.     Pe perioada războiului a devenit un fel de legendă. S-a distins printr-un curaj ieşit din comun. Se spune că, pentru a-şi îmbărbăta soldaţii, obişnuia să iasă din tranşee, sfidând proiectilele care treceau pe lângă el, făcând glume şi râzând.   În 1915 şi-a vândut una din moşiile din Vâlcea pentru a cumpăra 15 mitraliere moderne cu care a înzestrat regimentul.

În primăvara anului 1917, a participat la apărarea Văii Oituzului, sub comanda Generalului Averescu. A condus neuitata bătălie de la „sticlărie”, izbutind să stabilizeze frontul în această regiune. La un moment dat avea sub comandă opt batalioane de grăniceri.    Generalul francez Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în timpul Primului Război Mondial, îl caracteriza pe Gheorghe Cantacuzino astfel: „Este un om pe care trebuie să-l închizi în timp de pace şi să-l eliberezi în timp de război.”

Pentru meritale sale deosebite a fost înaintat la gradul de colonel, apoi la cel de general şi a primit titlul de cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”.   Ulterior, Gheorghe Cantacuzino fost numit administrator al spitalelor civile şi a fost ales deputat de Vâlcea din partea Partidului Poporului, condus de Mareşalul Averescu (1920), şi, ulterior, deputat de Tulcea, din partea Partidului Conservator-Progresist (1922 şi 1926).   În anul 1930, s-a înrolat în Mişcarea Legionară şi a devenit membru al Consiliului Politic al Gărzii de Fier. A fost judecat şi achitat în 1934, alături toată conducerea mişcării, în procesul asasinării lui I. G. Duca.   La 10 decembrie 1934, Corneliu Zelea Codreanu l-a numit preşedinte al partidului naţionalist „Totul pentru Ţară“, care a urmat Gărzii de Fier.

Share