Ion Popescu-Pasărea

Ion Popescu-Pasărea

Ion Popescu-Pasărea s-a născut la 6 august 1871, comuna Pasărea, judeţul Ilfov. Fiu al preotului Zaharia şi al presbiterei Maria Popescu. A urmat cursurile şcolii primare din comuna natală, după care s-a înscris la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, pe care îl părăseşte după primul an de studiu înscriindu-se la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, absolvindu-l în anul 1890. Fiind foarte talentat în domeniul muzicii îşi continuă studiile la Conservatorul din Bucureşti între anii 1890-1893. În 1899 s-a clasat primul la examenul de capacitate pentru muzică bisericească. Mai târziu se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti pe care o absolvă cu calificativul „magna cum laudae”, având ca teza de licenţă Autoritatea lucrului judecat în dreptul roman şi civil român, lucrare ce apare tipărită în anul 1904, la Bucureşti.

În 1893 este numit profesor suplinitor de muzică la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, unde se dedică muzicii bisericeşti, devenind în 1894 titularul acestei catedre, pe care o slujeşte până în 1936. A mai îndeplinit funcţia de profesor de muzică şi la Seminarul „Central”, la Conservatorul de muzică din Bucureşti (1905-1912), la Academia de muzică religioasă, (1928-1930, 1932-1941) şi la câteva licee particulare din Bucureşti. Având şi examenul de capacitate pentru muzica occidentală (vocală) a funcţionat ca profesor de această specialitate la institutele de fete „Borck” şi „Despina Doamna”, organizând în acelaşi timp şi coruri cu ostaşii Batalionului 3 din Regimentul 5 Ialomiţa nr. 23, ce se aflau în Bucureşti. A profesat câtva timp şi avocatura, însă această îndeletnicire nu l-a putut reţine şi abate de la marea chemare a sublimelor melodii bisericeşti. Cu vocea sa deosebită a cântat la stranele bisericilor: „Sfântul Dumitru”, „Sfântul Spiridon”, „Sfântul Gheorghe-Vechi” şi „Kalinderu” din Bucureşti.

 

Profesorul Popescu iniţiază şi desăvârşeşte în tainele muzicii psaltice multe generaţii de preoţi şi profesori de prestigiu, cercetători de renume mondial, compozitori, interpreţi vocali etc. Amintim printre ucenicii săi pe: Anton Uncu, Gheorghe Breazu, Nicolae Lungu şi Gheorghe Folescu. A înfiinţat şi a condus societăţile muzicale: „Macarie”, „Asociaţia generală a cântăreţilor bisericeşti din România” şi „Cucuzel”, devenind un simbol al pedagogiei muzicale româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. A întocmit o programă muzicală unitară pentru toate seminariile teologice din ţară, a organizat cursuri speciale pentru instruirea cântăretţilor bisericeşti, ţinând congrese pentru afirmarea rolului cultural şi social al cântăreţilor bisericeşti şi a acţionat permanent în scopul îmbunătăţirii drepturilor morale şi materiale ale cântăreţilor bisericeşti.

El a continuat opera de transcriere a muzicii psaltice pe notaţie liniară, acţiune iniţiată de marele compozitor şi dirijor de prestigiu Gavril Muzicescu. Creează o vastă şi autentică operă muzicală bisericească, cu puternice accente naţionale şi folclorice. A redactat revistele muzicale „Cultura” între 1911-1941 şi „Cultura stranei” în 1919, a publicat colecţii şi culegeri de cântece, muzică bisericească – psaltică, lucrări didactice şi studii de muzicologie, motiv pentru care a fost cinstit cu demnitatea de senator şi i s-au oferit, ca distincţii medaliile: „Bene mereuti”, „Răsplata muncii pentru şcoală” şi „Răsplata muncii pentru biserică”. A trecut la cele veşnice în ziua de 10 aprilie 1943. Slujba de înmormântare i-a fost oficiată de către un înalt sobor de preoţi, în biserica „Sfântul Spiridon Nou”, după care trupul său a fost depus în mormântul de la Mănăstirea Pasărea.

Cântarea bisericească – „podoabă a slujbelor”
În lumina operei lui Ion Popescu-Pasărea, caracterul de „podoabă“ al cântării, indica de fapt accepţiunea superlativă absolută de „slavă“. Şi această considerare obişnuită a cântării drept o „podoabă a slujbelor“ mai poate indica chiar înspre o dimensiune cosmică a ei (to kosmou – podoabă), de lucrare vie, în curs, de manifestare în lume a Dumnezeirii.

Tradiţia muzicală ortodoxă apare, aşadar, la Ion Popescu-Pasărea ca fiind de o bogăţie cu totul deosebită, o bogăţie de adâncime, care nu se măsoară doar în dezvoltări cărturăreşti – ce sunt, şi ele, oricând posibile, şi de o oricâtă extensiune – cât în făptuirea reală, duhovnicească şi ecleziologică, având ca etalon divin „statura bărbatului desăvârşit“ (Efes.3,14), care este Iisus Hristos.

Moment de referinţă în dezvoltarea istorică recentă a cântării bisericeşti româneşti, Ion Popescu Pasărea este totodată, prin ideile şi realizările sale, şi un exemplu de urmat, de o pronunţată actualitate, prin „modernitatea“ metodelor sale: şcoli, asociaţii, conferinţe, congrese, reviste, cărţi, cursuri de îndrumare etc.

Aceasta actualitate permanentă a concepţiei lui Ion Popescu Pasărea asupra cântării bisericeşti izvorăşte tocmai din ancorarea sa în însăşi veşnicia învăţăturii revelate a Bisericii.

Lucrări de referinţă
Colecţie de imne şcolare compuse şi scrise pe notaţia muzicii orientale şi cu un adaos după diferiţi autori, Bucureşti, 1900;
Cântările Sfintei Liturghii scrise pe muzică bisericească, Bucureşti, 1919;
Colecţie de cântări bisericeşti alese imne şcolare şi cântece populare, Bucureşti, 1921;
Repertor coral al societăţii învăţătorilor ilfoveni, Bucureşti, 1910, 1911, 1923 şi 1924;
Colecţia de cântări bisericeşti alese, Bucureşti, 1921, 1925;
Repertoriul cursurilor de vară, ţinute cu cântăreţii bisericeşti la Câmpulung Muscel, 18-28 august 1932, Bucureşti, 1932;
Cântările Sfintei Liturghii, Craiova, 1937;
Culegere de cântări bisericeşti ce se cânta de către preoţi, Bucureşti, 1940;
Imnul cântăreţilor bisericeşti, publicat în revista „Cultura” nr. 9, Bucureşti, 1911;
Cinci coruri de primăvară, Bucureşti, 1912;
Grâul mărunt şi Unde-aud cucul cântând, în revista „Izvoraşul” nr. 2, Bistriţa, judeţul Mehedinţi, iulie, 1919;
Rodica, în revista „Izvoraşul” nr. 3, Bistriţa, judeţul Mehedinţi, 1919;
Acum slobozeşte, în revista „Cultura” nr. 3, Bucureşti, 1928;
Slujba Sfântului Spiridon, Bucureşti, 1895;
Principii de muzică bisericească orientală, Bucureşti, 1897, 1923, 1939 şi 1942;
Cântările Sfintei Liturghi după melodii bisericeşti tradiţionale, Bucureşti, 1908;
Muzica bisericească occidentală, în revista „Cultura” nr. 2, Bucureşti, 1911;
Model de felurile cum se cânta mărimurile, în revista „Cultura” nr. 5, Bucureşti, 1911;
Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos, în revista „Cultura” nr. 1, Bucureşti, 1913;
Cântări bisericeşti, patriotice şi populare, Bucureşti, 1915;
Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos, armonizat după melodiile bisericeşti tradiţionale, Bucureşti, 1920;
Cântările utreniei de duminică pe cele opt glasuri, Bucureşti, 1922;
Cântările Sfintei Liturghii, scrise pe muzică bisericească şi armonizate la două voci egale, Bucureşti, 1923;
Cântările naşterii Domnului şi cântările Sfinţiilor Trei Ierarhi, Bucureşti, 1924;
Penticostarul cuprinzând Sfintele Paşti, precum şi slavele principale ale duminicilor din Penticostar, Bucureşti, 1924;
Podobiile celor opt glasuri, scrise după Anton Pann;
Troparele învierii, troparele şi condacele sfinţilor şi praznicelor, Bucureşti, 1925;
Liturghierul de strană, Bucureşti, 1911, 1925;
Cântările Triodului după muzica bisericească orientală, Bucureşti, 1903, 1913, 1925;
Catavasierul ce cuprinde catavasiile de peste an, svetilnele şi voscresnele învierii, doxologiile mari şi mici pe cele opt glasuri, tipărite pe muzica bisericească după diferiţi autori, Bucureşti, 1902 şi 1927;
Cântările Sfintei Liturghii după melodiile tradiţionale scrise pe notaţiunea psaltică şi armonizate la două voci, Bucureşti, 1928;
Cântările utreniilor de duminică pe cele opt glasuri, după Macarie Ieromonahul şi Ştefanache Popescu, Bucureşti, 1928;
Cântările vecerniilor de sâmbătă seara, scrise pe cele opt glasuri pe muzica bisericească orientală de Ştefanache Popescu şi Ieromonahul Macarie, Bucureşti, 1931;
Noul idiomelar, Bucureşti, 1932;
Cântările Sfintei Liturghii, scrise pe muzica liniară şi armonizate la trei voci egale, Bucureşti, 1934;
Cântările Sfintelor Paşti, scrise pe muzica psaltică, Bucureşti, 1936;
Penticostarul ce cuprinde cântările Sfintelor Paşti, 1941.

Personalitate de vastă cultură muzicală, bisericească şi laică, licenţiat în drept, psalt cu excelentă pregătire profesională, bun cunoscător al moştenirii muzicale şi teoretice, de la Macarie Ieromonahul şi Anton Pann până la Dimitrie Suceveanu şi Ştefanache Popescu (dascălul său direct), scriitor, editor, compozitor şi profesor, Ion Popescu-Pasărea a dominat mişcarea bisericească românească din prima jumătate a secolului XX, cu o autoritate unanim recunoscută.

Sursa:
trilulilu.ro
crispedia
crestinortodox.ro
biserica.org
Catavasier – I.Popescu-Pasarea, Bucuresti, 1907 (1908)
ucmr.org.ro

Share