Ioan Bogdan

Ioan Bogdan

Ioan Bogdan s-a născut la 25 iulie 1864, Braşov. A fost primul dintre cei 11 copii ai Elenei (născută Munteanu) şi ai lui Ioan Bogdan, modest funcţionar braşo­vean. Doi dintre fraţii săi (istoricul literar Gh. Bogdan-Duică şi Ştefan Bogdan, fizician şi chimist) vor fi profesori universitari (primul, şi membru al Academiei Române), iar o soră, Ecaterina, se va căsători cu Nicolae Iorga. După liceul absolvit în oraşul natal, Bogdan a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi, specializându-se în istorie, şi, ca bursier, Şcoala Normală Superi­oară.

Face o serie de călătorii la Viena, Petersburg, Kiev, Moscova, Odesa, Cracovia şi Varşovia, specializându-se în limbi slave şi descoperind numeroase scrieri şi documente, majoritatea în limba slavonă, legate de istoria poporului român. Cu studierea şi editarea lor se va îndeletnici până la sfârşitul vieţii. Din 1891, funcţionează ca profesor de filologie slavă la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii bucureştene, fiind ales, de mai multe ori, decan, prorector şi, pentru scurt timp, rector (1-15 iunie 1912). Va deveni membru în 1903, iar în 1910 vicepreşedinte al Academiei Române. Între 1902 şi 1906, conduce revista „Convorbiri literare” (după ce făcuse doi ani parte din comitetul de redacţie), iar trei ani mai târziu, este ales preşedinte al Comisiei Istorice a României.

Prin cercetări laborioase Bogdan a descoperit, studiat şi editat numeroase texte şi documente vechi, conturând o viziune mai adecvată asupra istoriei şi literaturii vechi româneşti. Publică, astfel, ediţii şi studii privind istoriografia bizantină şi sud-slavă, cea mai importantă fiind Cronica lui Constantin Manasses (1922), istoriografia românească – Vechile cronici moldoveneşti până la Ureche (1891), Cronice inedite atingătoare de istoria românilor (1895), Letopiseţul lui Azarie (publicat în „Analele Academiei Române”, 1908-1909) -, precum şi texte literare sau folclorice medievale – O traducere moldovenească a „Vieţii lui Bertoldo” din veacul al XVIII-lea („Convorbiri literare”, 1891), Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui (1896) -, dar şi scrieri legate de relaţiile cu alte culturi sau de istorie a vechilor insti­tuţii româneşti.

Bogdan rezolvă problema dificilă a transpunerii în româneşte a textelor vechi, realizând o tălmăcire fidelă, de coloratură arhaică a Letopiseţului de când s-a început Ţara Moldo­vei, a Letopiseţului de la Putna etc. Pentru a stabili însemnătatea istorico-literară a textelor, Bogdan întreprinde o analiză detaliată, urmărind, concomitent, soluţionarea unor controversate chesti­uni de datare, localizare şi paternitate. Dacă cercetările de mai târziu vor aduce rectificări sau noi puncte de vedere, comen­tariile lui Bogdan asupra celor trei cronicari din secolul al XVI-lea, Macarie, Eftimie şi Azarie, şi-au păstrat, în mare parte, valabilitatea, la fel ca şi temeinicul studiu filologic şi literar privitor la naraţiunile despre Vlad Ţepeş.

Opera:
Vechile cronici moldovenești până la Ureche (1891)
Cronici inedite atingătoare de istoria românilor
Cronica lui Manases. Traducere medio-bulgară făcută pe la 1350
Însemnătatea studiilor slave pentru români
Românii și bulgarii. Raporturile culturale și politice între aceste două popoare
Vlad Țepeș și narările germane și rusești asupra lui (1896)
Luptele românilor cu turcii. Cultura veche română (1898)
Originea voievodatului la români (1902)
Istoriografia română și problemele ei actuale
Despre cnejii români (1903)
Letopisețul lui Azarie (1909)
Documentele lui Ștefan cel Mare (2 volume – 1913)
Album paleografic moldovenesc. Documente din secolele al XIV-lea, al XV-lea și al XVI-lea

Moare la 1 iunie 1919, Bucureşti

Surse:
wikipedia
crispedia

Share