Vincenţiu Babeş

Vincenţiu Babeş

Vincenţiu Babeş s-a născut la 21 ianuarie 1821, Hodoni, judeţul Timiş, a fost un avocat, profesor, ziarist şi om politic bănăţean, membru fondator al Academiei Române. S-a născut în satul bănăţean Hodoni, la circa 20 km de Timişoara. Era fiul lui Gheorghe Crâşmaru, ţăran gospodar din Moşniţa, care a murit pe când Vincenţiu era încă mic. Bunicul său, Mitra Babeş, neavând copii şi nici alţi nepoţi, l-a adoptat şi i-a dat numele său de Babeş. Mitra Babeş era un cărturar cunoscut şi avea legături cu Dimitrie Ţichindeal, pe atunci preot la Becicherecu Mic, şi cu Mihai Roşu din Jadani. La îndemnul celor doi oameni de cultură, bătrânul Mitra Babeş l-a înscris pe Vincenţiu la şcoala de pe lângă biserica Sf. Ilie din Fabric-Timişoara, cu gândul de a-l face preot. De aici a trecut mai departe la şcoala sârbească, apoi la şcoala germană din Timişoara-Cetate. Studiile secundare le-a urmat la Timişoara, apoi liceul la Seghedin şi în fine cursurile de teologie le-a urmat la Carloveţ şi la Seminarul din Arad. Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincenţiu Babeş renunţă la această cale şi se îndreaptă către studiul dreptului, pentru care se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta.

Terminându-şi studiile juridice în capitala ungară, se reîntoarce la Arad, unde este numit profesor la Institutul pedagogic românesc. În 1849 i se încredinţează conducerea celor trei districte ale şcolilor din Banat, dar în acelaşi an este chemat să meargă la Viena ca jurist pe lângă delegaţia română din rândurile deputaţilor care reprezentau părţile româneşti ale Ardealului şi Banatului. Astfel, la sfârşitul lui 1849 îl găsim pe Vincenţiu Babeş la Viena, redactor al textului românesc şi translator la gazeta oficială în care erau publicate textele de legi imperiale. În 1851 este numit grefier la una dintre secţiile Curţii de Înaltă Casaţie şi Justiţie din Viena. Se căsătoreşte cu Sofia Zuckor, fiica unui magnat austriac, care însă îşi pierde averea la scurt timp după aceea. La cununie, Sofia Zuckor trece la religia ortodoxă. În 1853 cei doi au primul lor fiu, Aurel Babeş, viitor chimist, iar în 1854 se naşte Victor Babeş, care va deveni o somitate în lumea medicală românească şi europeană. Vor avea nouă copii, unii născuţi la Viena, ceilalţi după mutarea la Pesta.

Pe plan politic Vinceţiu Babeş începe să activeze în legătură cu familia Mocioni. Prietenia lui cu aceştia se înfiripă în timpul perioadei cât a stat la Viena. Pe atunci i-a ajutat pe Mocioneşti să câştige un proces pentru 5 milioane de florini împrumutaţi unor magnaţi unguri care refuzau să-i restituie. După aceea Mocioneştii au apelat tot timpul la ajutorul şi sfaturile sale. La Viena a intrat în legătură cu reprezentanţii politici ai românilor. A lucrat împreună cu Aron Florian, August Treboniu Laurian, Ioan Maiorescu, Eudoxiu Hurmuzaki, Petru Mocioni şi Ioan Dobran la redactarea în limba română a textelor Buletinului de legi şi ordonanţe imperiale.

Se familiarizează cu problemele românilor şi conturează o proprie viziune asupra necesităţii acţiunii concertate a românilor. Deja la 10 ianuarie 1850 îl găsim, alături de unii dintre colegii săi, printre semnatarii unui memoriu cu revendicări pentru naţiuniea română din imperiu. Vincenţiu Babeş intra din plin pe tărâmul luptei politice pentru emancipare, pentru câştigarea drepturilor românilor de la vest de Carpaţi. Dar atât el, cât şi mulţi oameni politici români din imperiu, vor trebui să aştepte încă zece ani pentru a începe să pună în practică planurile concepute în perioada neoabsolutismului Anul 1860 aduce o cotitură importantă în viaţa politică a naţionalităţilor din imperiu. Viaţa politică reînvie, centralismul este abandonat, reapar mişcările regionale, iar românii de pretudindeni prind un imbold politic deosebit după realizarea Unirii Principatelor în 1859. Vincenţiu Babeş începe acum o perioadă de activitate politică care va dura aproape 40 de ani.

La jumătatea lui 1860 redactează broşura „Die Sprach – und Nationalitätenfrrage in Österreich bei einen Romaenen”(Chestiunea limbilor şi naţionalităţilor din Austria scrisă de către un român), care a făcut furori în cercurile politice ale monarhiei şi la propulsat instantaneu pe scena politică. Pentru cercurile influente de la Viena era un şoc, pentru români era un adevărat program politic după care se vor inspira Mocioneştii şi alţii. În această carte-manifest el scotea în evidenţă cum aşteptările românilor fuseseră înşelate de guvernările anterioare, atacă “dreptul” istoric invocat de Ungaria asupra teritoriilor româneşti, este combătută răspicat orice tendinţă dualistă, cere drepturi egale pentru naţiunile recnoscute, se pronunţă împotriva autonomiei provinciilor istorice şi pentru o autonomie reală a “corpului naţional”, în care limba naţională să domnească în şcoală, biserică, în instanţele judecătoreşti şi în comunicarea cu autorităţile.

Conceptul lui Babeş despre federalizarea pe baze naţionale se regăseşte mai târziu în teoria politică a lui Aurel C. Popovici. Vincenţiu Babeş a colaborat la numeroase gazete, dar cea mai mare parte din activitatea sa gazetărească a desfăşurat-o în paginile ziarului „Albina” de la Viena, apoi de la Budapesta. Ziarul a fost înfiinţat în 1866 la Viena de fraţii Mocioni şi pus de la bun început sub direcţia lui Vincenţiu Babeş. Ziarul a apărut timp de zece ani şi a fost o adevărată şcoală de jurnalism pentru mulţi gazetari români. În paginile ziarului au publicat Iulian Grozescu, Pavel Vasici-Ungureanu, Simion Mangiuca, Mihai Eminescu, V.A. Urechia, Visarion Roman, Gruia Liuba Murgu şi mulţi alţii.

Vincenţiu Babeş a fost mult timp editorul publicaţiei, care avea ca scop declarat de a susţine cauza românească chiar în capitala imperiului, unde posibilităţile de informare erau erau cele mai bune, contactul cu cercurile politice cel mai uşor şi se putea feri de ostilitatea maghiară, a cărei tendinţe politice le combătea. Direcţia politică a Albinei era dată de orientarea grupării din jurul familiei Mocioni şi a aliatului lor politic, Vincenţiu Babeş. După ce s-a retras din viaţa politică s-a dedicat studiilor istorice. A scris o istorie bisericească, rămasă în manuscris. Era şi membru activ al Academiei Române, al cărui membru fondator a fost.

Activitatea literară restrânsă a lui Babeş este legată mai mult de anii de tinereţe. Încă student, colabora din 1843 cu poezii şi epigrame la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. În 1848 publica în „Amicul poporului” modeste versuri de critică socială şi satire. Şi colaborările literare la „Muza română” (1865) aparţin tot anilor studenţiei. Primele sale încercări poetice au fost criticate cu asprime de Andrei Mureşanu, care, într-un articol din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (1844), i-a reproşat licenţe şi stângăcii prozodice. Analiza severă a provocat replica bătăioasă a lui Babeş (Critică în reflexiile asupra poeziei noastre) şi din nou o punere la punct iritată din partea celui care era, de pe acum, un poet consacrat. Dacă apărarea valorii versurilor criticate era zadarnică, în schimb, principiile în numele cărora polemizează publicistul prezintă interes prin încercarea de a aduce în discuţie un punct de vedere înnoitor, de rezonanţă romantică, în aprecierea poeziei.

Confruntarea dintre Babeş şi Andrei Mureşanu este una dintre primele polemici literare din presa românească din Transilvania şi dovedeşte creşterea interesului pentru problemele meşteşugului poetic, precum şi pătrunderea unor tendinţe estetice noi în judecarea poeziei. Colabora cu articole politice Ia „Gazeta Transilvaniei”, „Amicul poporului”, „Telegraful român”, „Luminătoriul”. Numărându-se printre fondatorii Partidului Naţional al Românilor, Babeş, om politic, deputat în Dietă, a militat pentru autonomia Transilvaniei, a participat decisiv la realizarea separării bisericii româneşti de cea sârbească şi la înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe din Sibiu (1864). În ziarul „Albina” (1866-1876), pe care l-a condus de la apariţie (figurează însă ca editor şi redactor doar din 1869, iar ca redactor responsabil, din 1870), a scris numeroase articole politice.

A decedat la Budapesta, la 3 februarie 1907 (stil nou)

Opera literară

  • Epigrame, 1844;
  • Critică în reflexiile asupra poeziei noastre, 1844;
  • Cântec despre dare, Cerşetorul, 1848:
  • Năciunea fără năciunalitate, 1843;
  • Cauza limbelor şi naţionalităţilor în Austria, Viena, 1860;
  • Meditaţiuni în preseara anului 1848, 1865,
  • Umbra mea, 1865.

Sursa: enciclopediaromaniei.ro

Share