Florentin Smarandache

Florentin Smarandache

Deşi este un cercetător apreciat la nivel internaţional, în România este mai puţin cunoscut. A plecat din ţară în 1988 şi a trăit în Turcia până în 1990, ca refugiat, până a reuşit să obţină viză pentru Statele Unite. „Este un matematician foarte talentat. A fost nevoit să fugă din România pentru că a îndrăznit să trimită un articol ştiinţific la Societatea Americană de Matematică, în timpul comunismului. Pentru asta, nu i-au mai dat post în Craiova şi l-au trimis la o şcoală de ţară”, povesteşte profesorul Mircea Şelariu, de la Universitatea Politehnică din Timişoara. În Turcia, Smarandache a lucrat la şlefuit marmura, la încărcat roabe şi apoi ca şofer, dar a continuat să ţină legătura cu Institutul Cultural Francez, instituţie care îi facilita accesul la cărţi şi întâlniri cu personalităţi. Înainte de a părăsi România, şi-a ascuns câteva dintre lucrări într-o cutie de metal, pe care a îngropat-o în via părinţilor săi, lângă un piersic. S-a întors în ţară la patru ani după Revoluţie şi a recuperat aceste lucrări. Altele, scrise în limba franceză, s-au pierdut, fiind confiscate de Securitate…”

Acum scrie în română, franceză, engleză şi publică în Franţa, Canada şi SUA.

În CV-ul său postat pe internet scrie că îl obsedează poezia încă din liceu, că iubeşte adevărul şi frumosul universal, că îi plac Kant, muzica clasică, Urmuz, Tzara, Ionesco, Kafka, Joyce şi „Universitatea Craiova”.

Pe contul său de Facebook, la categoria citate favorite apare dictonul: „Totul e posibil sau imposibil, de asemenea”. Până acum, profesorul ne-a demonstrat că „totul e posibil”.

Florentin Smarandache a absolvit Facultatea de Ştiinţe, secţia informatică, a Universităţii din Craiova (1975-1979), ca şef de promoţie; A obţinut apoi doctoratul în matematică (Teoria Numerelor) la Universitatea de Stat din Chişinău (1995-1997). În Statele Unite a urmat studii de perfecţionare în matematică, informatică si educaţie la Arizona State University (Tempe) (1991), Pima Community College (Tucson) (1995), University of Phoenix (Tucson) (1996); a  obţinut şi un Masterat în Informatică; studii postdoctorale la New Mexico StateUniversity (Las Cruces), (1998), University of New Mexico (1998, 1999), National Science Foundation (Chautauqua Program, University of Texas, Austin) (1999) şi Los Alamos National Laboratory (Educational Networking Support Program), (Gallup) (1999).

În 2011 grupul de fizicieni din 13 ţări (Belgia, Bulgaria, Coreea de Sud, Croaţia, Elveţia, Franţa, Germania, Israel, Italia, Japonia, Rusia, Tunisia şi Turcia), care lucrează la un experiment asupra particulelor elementare neutrino în celebrul laborator din Geneva al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară a publicat un articol senzaţional, dar a trecut sub tăcere faptul că rezultatul acestor cercetări confirmă ipoteza unui om de ştiinţă român, originar din Vâlcea!

În 23 septembrie 2011, echipa de cercetători a „Experimentului OPERA”, care se ocupă cu studierea particulelor neutrino la CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare), a publicat la secţiunea de fizică experimentală a site-ului XrXiv.org, un articol în care se anunţa o descoperire ştiinţifică de senzaţie: au fost detectate particule neutrino care se deplasează cu o viteză mai mare decât viteza luminii, ceea ce contrazice Teoria Relativităţii Restrânse, lansată de Albert Einstein în anul 1905, conform căreia viteza luminii este viteza limită în Univers.

Deşi era o ştire de mare impact, articolul a fost prudent, nu facea interpretări teoretice sau fenomenologice ale acestei constatări experimen-tale, ci afirma doar că importanta semnificaţie a acestui rezultat determină echipa să-şi continue studiile pentru a detecta eventuale efecte sistematice care ar putea explica această anomalie a depăşirii vitezei luminii.

Experimentul a constat în măsurarea timpului în care un fascicul de neutrini (particule elementare fără sarcină electrică, cu masă mică, fără interacţiune cu materia, pe care o străbat ca şi cum ar trece prin vid) a parcurs prin scoarţa terestră o traiectorie liniară de 731.278 m (cu o eroare de 0,20 m) dintre laboratoarele subterane CERN din Geneva (Elveţia) şi Laboratorul Naţional Gran Sasso (Italia). În anii 2009, 2010 şi 2011 s-au făcut numeroase experimente cu fascicule de neutrini de diverse energii, în care detectorul OPERA din Gran Sasso a înregistrat 16.111 neutrini care fuseseră emişi de sursa din Geneva. În baza timpului de parcurgere a traiectoriei, măsurat cu un sistem de cronometrare foarte complicat, a rezultat din calculele efectuate că neutrinii s-au deplasat mai repede decât lumina care ar fi parcurs aceeaşi distanţă în vid: timpul de parcurgere a traseului de către neutrini a fost mai mic cu circa 60 de nanosecunde (nanosecunda este o miliardime dintr-o secundă). Cum viteza luminii în vid este de 299.792.450 m, înseamnă că neutrinii s-au deplasat cu o viteză mai mare cu 599,58 m/s decât cea a luminii.

Cercetătorii ne asigură de marea precizie a acestor determinări (erorile de măsurare sunt foarte, foarte mici), dar cum diferenţa atât de mică dintre viteza neutrinilor şi cea a luminii, de numai circa 600 m/s, poate naşte îndoieli, ei au promis că vor relua cercetările.

În lumea selectă a fizicienilor era însă cunoscută, dar şi combătută, ceea ce se numeşte în literatura de specialitate „Ipoteza Smarandache”, conform căreia nu există viteză limită în Univers. Ipoteza a fost publicată în revista „Bulletin of Pure and Applied Sciences”, Delhi, India, Vol. 17D (Physics), No. 1, p. 61, 1998, a fost inclusă în „The Encyclopedia of Physics” (Enciclopedia de fizică, în format electronic), de Eric W. Weisstein, de pe site-ul american http://scienceworld.wolfram.com/physics, dat este criticată ca fiind contrară teoriei şi experienţei. Autorul acestei ipoteze este vâlceanul Florentin Smarandache, născut la Bălceşti, în anul 1954, absolvent al Liceului Pedagogic Râmnicu Vâlcea, şef de promoţie al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Craiova, acum cu cetăţenie dublă, română şi americană, profesor universitar doctor la Facultatea de Matematică şi Ştiinţe a Universităţii „New Mexico” din oraşul Gallup, statul federal New Mexico, SUA.

După apariţia articolului „Măsurarea vitezei neutrinilor cu detectorul OPERA în fascicolul de neutrin, cu traseul liniar Geneva-Gran Sasso”, un colaborator craiovean al lui Florentin Smarandache, prof. Ion Pătraşcu, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova a publicat la 26 septembrie 2011, în varianta electronică a revistei săptămânale americane „Science News”, articolul „Un cercetător român a dedus existenţa particulelor cu viteze supraluminale descoperite recent la CERN”, în care a interpretat rezultatele acestui experiment ca o confirmare a „Ipotezei Smarandache”.

Pentru opinia publică, acest articol a fost chiar mai de senzaţie decât cel al cercetătorilor de la CERN, care, în mod deliberat s-au ferit de această interpretare (deşi „Ipoteza Smarandache” fusese postată de autor chiar pe site-ul CERN), aşa că această nouă ştire (confirmarea „Ipotezei Smarandache”) s-a răspândit în lume cu viteza luminii, în presa electronică şi în reţelele electronice de socializare, fiind susţinută sau combătută cu ardoare (mai ales în Occident).

Consolidată de cei 106 ani de existenţă în conştiinţa ştiinţifică mondială, teoria lui Einstein a vitezei limită din Univers este greu de depăşit, deoarece a devenit pentru unii savanţi o „barieră de gândire”, dacă facem un joc de cuvinte, pornind de la conceptul „barieră de viteză”, creat de teoria susmenţionată.

Multor fizicieni li se pare că Smarandache fiind matematician, este un „fizician amator” cu pretenţii prea mari în rescrierea legilor fizicii, încălcând ceea am putea numi „physics correctness” (corectitudine în fizică, o expresie pe care am creat-o acum, prin pastişarea sintagmei „political correctness”– corectitudine politică, foarte în vogă în Occident).

Cercetătorul Florentin Smarandache este autorul, coautorul, editorul şi co-editorul a 139 de cărţi şi a peste 175 lucrări ştiinţifice.

Spirit renascentist şi cuprinzător, Florentin Smarandache face cercetări în domenii de o diversitate ameţitoare pentru un om obişnuit: matematică (teoria numerelor, statistică, geometrie non-Euclidiană), computere (inteligenţă artificială, fuziunea informaţiei), fizică (fizica cuantică, fizica particulelor), economie (economie culturală, teoria poly-emporium), filosofie (neutrosofie –o generalizare a dialecticii, logica neutrosofică – o generalizare a logicii fuzzy intuiţioniste), literatură (poezie, proză, roman, eseuri, nuvele, drame, teatru pentru copii, traduceri), artă (desene experimentale, colaje, pictură de avangardă).

Cărţile sale pot fi găsite în Library of Congress (Washington D. C.), şi în multe biblioteci din lume. În baza internaţională de date ştiintifice menţinută de Universitatea Cornell, Florentin Smarandache are circa 140 de lucrări ştiinţifice.

Este, împreună cu Dr. J. Dezert din Franţa, creatorul teoriei Dezert-Smarandache în Fuziunea Informaţiei (matematică aplicată) – teorie cunoscută pe plan internaţional şi folosită în robotică, medicină, armată, cibernetică.

În fiecare an, începand din 2003, el este invitat ca să prezinte conferinţe şi lucrări ştiinţifice despre acest subiect la Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informatiei (Australia – 2003; Suedia – 2004; SUA – 2005, 2009; Italia – 2006; Canada -2007; Germania – 2008; sau la Seminarele de Apărare Militară „Marcus Evans” (Spania – 2006; Belgia – 2007), sau la alte Universităţi (Indonezia – 2006).

În China au fost organizate, patru ani la rând (2005, 2006, 2007, şi în 2008), conferinţe care poartă semnătura sa, susţinute şi prezentate în faţa întregii lumi: „International Conferences on Number Theory and Smarandache Problems”.

Doctorul Zhang Wenpeng şi studenţii săi de la Universitatea de Nordvest din Xi’an, China, au editat un jurnal internaţional numit „Scientia Magna” în care au fost publicate mai multe lucrări despre noţiunile Smarandache din teoria numerelor.

Anunturi despre acestea au fost incluse în jurnalul „Notices of the American Mathematical Society”.

„Ipoteza Smarandache” se enunţă astfel:

– să presupunem că un process fizic produce o pereche de particule complementare (în engleză entangled particles) A şi B (avȃnd caracteristici opuse sau complementare), care se deplasează în direcţii opuse şi, cȃnd ele sunt la distanţă de miliarde de mile una de alta, măsurăm particula A; deoarece particula B este opusă, actul de a măsura particula A în mod instantaneu ne spune caracteristicile particulei B; deci, informaţiile au circulat într-un fel sau altul între A şi B cu o viteză mai mare decȃt viteza luminii; prin urmare, se poate extinde Paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen şi Inecuaţiile lui Bell, şi se poate afirma că viteza luminii nu este o barieră a vitezelor în univers;

– chiar mai mult, se pot construi orice viteze, chiar viteze mai mari decȃt viteza luminii (c), prin măsurarea particulei A la intervale variate de timp;

– de asemenea, informaţia de la particula A la particula B se transmiste instantaneu (deci, nu există o barieră a vitezei în univers).

Deşi fenomenele privind viteze mai mari decȃt viteza luminii vin în contradicţie cu Teoria Specială a Relativităţii (1905) a lui Einstein care previne transmiterea de informaţie, energie sau masă (reală) la viteză superioară lui c, Smarandache (1972) a considerat că fenomenele supraluminale nu violează principiul cauzalităţii, nici nu produc călătorii în timp, şi nici nu este necesară energie infinită pentru ca o particulă să circule cu viteză mai mare decȃt viteza luminii.

Aşadar, un prim experiment, intitulat OPERA, după numele detecto-rului de neutrini, a confirmat o curajoasă ipoteză ştiinţifică a unui român – vâlceanul Florentin Smarandache.

Mănuşa a fost aruncată fizicienilor mapamondului chiar de către cel mai prestigios şi cel mai mare laborator de cercetare ştiinţifică de acest gen din Lume şi, metaforic, putem spune că Smarandache i-a dat „şah” lui Einstein.

Urmează să vedem dacă viitoare cercetări ale CERN vor confirma acest rezultat şi, mai cu seamă, dacă rezultatul va fi confirmat şi de cercetări ale altor laboratoare, ndependente de acesta, unul dintre ele existând chiar în SUA.

Vor profita americanii de laboratorul lor performant pentru a demonstra că „americanul” Smarandache l-a făcut „mat” pe Einstein sau partizanii teoriei acestuia vor fi mai puternici şi vor impune alocarea resurselor laboratorului în alte scopuri?…

Credem că va fi importantă poziţia pe care o va adopta în această privinţă Societatea Americană de Fizică, organizaţie neguvernamentală creată în anul 1899, care are 48.000 de membri şi dispune de multe reviste ştiinţifice influente, dar şi mai importantă va fi poziţia Institului American de Fizică, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 1931, compusă din mai multe societăţi (inclusiv Societatea Americană de Fizică), cu 135.000 de membri şi cu mai multe reviste ştiinţifice prestigioase.

Reamintim cititorilor noştri că Florentin Smarandache, utilizând Neutrosofia, a introdus în anul 2004 un alt concept revoluţionar în fizică, „nemateria” (ca un „neutru” între „materie” şi „antimaterie”), formată dintr-un amestec de particule şi antiparticule (electroni, protoni, neutroni, antielec-troni, antiprotoni şi antineutroni). Acest concept a fost confirmat atât teoretic, în anul 2007, prin utilizarea de către cercetători a aparatului matematic din Teoria Cuantică a Câmpului, care au condus la concluzia existenţei unor particule neconforme modelului standard al particulelor, excepţiile fiind numite de ei „neparticule”, cât şi experimental, în perioada 1970-1975, prin experienţe la Brookhaven National Laboratory (SUA) şi CERN (Elveţia), în care s-a constatat existenţa unor atomi care conţineau în nucleul lor protoni şi antiprotoni, iar alţi atomi conţineau antiprotoni şi neutroni (cercetările au fost abandonate, din lipsa unei baze teoretice!). La sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice din anul 2010 a Filialei California-Nevada a Societăţii Americane de Fizică, Florentin Smarandache a prezentat lucrarea ştiinţifică intitulată „Legătura dintre «neparticulă» şi «nematerie»”, scrisă împreună cu Ervin Goldfain, evreu din Iaşi, emigrat în anul 1985 în SUA, fizician la Welch Allyn Inc., Centrul de Excelenţă în Fotonică, din Skaneateles Falls, statul federal New York. Dacă, în acest mod Societatea Americană de Fizică a acceptat, în mod implicit, conceptul de „nematerie”, va accepta, în baza

„Experimentului OPERA”, în mod explicit, „Ipoteza Smarandache”?

După 22 septembrie 2011, când cercetătorii de la CERN au realizat primul experiment, denumit OPERA, cu particule de neutrini care depaşeau viteza luminii, presa românească a relatat printre altele şi despre românul care l-a contrazis pe Einstein. Experimentul supraluminal a fost repetat şi în noiembrie, acelaşi an, la CERN, cu acelaşi success, validând iarăşi parţial ipoteza supraluminală a cercetătorului nostru român. Pe 22 februarie 2012, însă purtătorul de cuvânt de la CERN, James Gillies a declarat că posibil ca rezultatele celor două experimente să fie puse la îndoială, din cauza unui cablu care ar fi putut fi … stricat! Se ascunde faptul că în anul 2005 mai avusese loc un experiment supraluminal, numit MINOS, efectuat de către Laboratorul Fermilab din Chicago, dar fizicienii participanţi în acest experiment au declarat că instrumentele lor de măsurare nu ar fi prezentat o acurateţe suficientă pentru a valida rezultatul. Romanul care l-a contrazis pe Einstein este profesorul Florentin Smarandache de la Universitatea New Mexico, care publicase în anul 1972 o ipoteză că nu există barieră a vitezei în univers şi că se pot construi viteze arbitrare de la zero la infinit. Ipoteza Smarandache este, bineînţeles, repudiată în Enciclopedia de Fizică, deoarece nu-s bine văzute criticile la adresa curentului principal din ştiinţa mondială. S-a scris puţin în presa românească despre cartea sa „Absolute Theory of Relativity & Parameterized Special Theory of Relativity & Noninertial Multirelativity” [Teoria Absolută a Relativităţii & Teoria Specială Parametrizată a Relativităţii & Multirelativitatea Neinerţială], Somipress (92 p)  unde autorul îl contrazice mai departe pe Einstein. În această carte, pe lângă infirmarea postulatului einsteinian al vitezei luminii, autorul construieşte, prin calcule matematice simple, o Teorie Absolută a Relativităţii (TAR). În vreme ce Einstein postulase că spaţiul şi timpul sânt relative, Smarandache propune inversul: că spaţiul şi timpul sânt absolute (de aceea teoria sa, se numeşte Absolută), în sensul lui Galilei şi Newton, dar viteza luminii nu este ultimă în univers.Teoria Absolută a Relativităţii este realistă, construită în spaţiul Euclidian şi care nu produce dilatare a timpului, contractare a spaţiului, simultaneitate relativistă şi nici paradoxuri relativiste precum Teoria Specială a Relativităţii a lui Einstein. Smarandache consideră că Relativitatea lui Einstein este valabilă într-un spaţiu imaginar, nu real, iar adunarea relativistă de viteze este ireală. El propune o adunare vectorială a vitezelor, care permite şi viteze supraluminale.De asemenea că dilatarea timpului, contractarea spaţiului şi simultaneitatea relativistă ale lui Einstein sânt science fiction nu realităţi, iar paradoxurile relativiste denotă foarte bine inconsistenţa Teoriei Speciale a Relativităţii. În aceeaşi carte, refăcând experimental lui Einstein cu ceasuri atomice, autorul a considerat cazul cel mai general, când nu se cunoaşte nici dacă spaţiul şi timpul sânt relative sau absolute, şi nici dacă viteza luminii este ultimă sau nu în univers. În felul acesta Dr. Smarandache a obţinut Teoria Specială Parametrizată a Relativităţii (TSPR), care generalizează atât TSR cât şi TAR, dar crează şi alte tipuri de Relativităţi care însă trebuiesc verificate practic. Apoi trece de la viteze constante, la acceleraţii constante şi în final propune spre cercetare Multirelativitatea Neinerţială.

CERN, cel mai mare laborator de fizică din lume, a relevat că anumite particule pot călători aparent mai repede decât viteza luminii, o ipoteză care zguduie din temelii fundamentele pe care se bazează cercetările fizice de la Einstein încoace. Antonio Ereditano, liderul experimentului “Opera” de la laboratorul elveţian, a anunţat că în cadrul experimentului, raze de neutroni au călătorit pe o distanţă de 730 de kilometri de la Cern, în Elveţia, la Gran Sasso, în Italia cu circa 60 de nanosecunde (o nanosecundă este a miliarda parte dintr-o secundă – n.red.) mai repede decât viteza luminii (300.000 de km pe secundă). Diferenţa de doar 0,01% reprezintă un punct de cotitură în cercetarea vitezelor superluminice. Teoriile actuale ale fizicii stipulează că viteza luminii este limita absolută care nu poate fi depăşită decât prin implicarea unor factori externi.

O poziţie intermediară o are Pierre Binetruy, directorul Laboratorului de Astroparticule şi Cosmologie din Paris:„Rezultatele Experimentului OPERA ar putea să semnifice că teoria lui Einstein este valabilă în anumite domenii, dar există o altă teorie şi mai globală”, făcând o analogie cu celebrele păpuşi ruseşti „Matrioşka”, cele care intră în serie, una în alta [aşa cum teoria lui Einstein (valabilă la viteze apropiate de viteza luminii) este faţă de teoria lui Newton (valabilă la viteze mici faţă de viteza luminii)].

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în anii următori, dar se pare că fizica se află la răspântie, iar vâlceanul Florentin Smarandache a trasat fizicienilor două „pârtii”, prin cele două idei revoluţionare ale sale: 1) nu există viteză limită în Univers; 2) există şi a treia formă a materiei, pe care el a denumit-o „nematerie”(formată din „materie” şi „antimaterie”)”.

„Citită cu atenţie, teoria lui Smarandache pretinde chiar că, la nivel cuantic, nu există timp. Astfel, particulele cuantice ar avea proprietarea de ubicuitate spaţială. Mecanica cuantică este o ramură a fizicii care studiază fenomenele, care se petrec la scara atomilor.

Este luat exemplul un electron care coboară pe orbită şi emite un foton. Pâna ca fotonul să fie înregistrat cu o fotocelulă, el există peste tot într-un spaţiu sferic.
Aşadar, potrivit lui Smarandache, o particulă cuantică poate exista în acelaşi timp în mai multe locuri, în timp ce la scară macro acest lucru este imposibil, deoarece „la nivel macroscopic, timpul există”.
Ipoteza lui Smarandache a primit însă şi numeroase critici din partea comunităţii ştiinţifice”, (pretinde EvZ).

 „Calculul granular” este o teorie generală de calcul computerizat care utilizează granule” (intervale, grupuri, submulţimi, clase, ciorchini) pentru a realiza un model de calcul eficient pentru aplicaţii complexe cu cantităţi uriaşe de date, informaţii şi cunoştinţe.

Deşi este o denumire relativ recentă, noţiunile de bază şi principiile calculului granular au apărut în multe domenii conexe, sub diverse denumiri, precum: „ascunderea informaţiei în programare”, „calcul pe interval”, „analiza ciorchinilor”, „teoria mulţimilor vagi”, „teoria mulţimilor brute”, „calculul neutrosofic”, „teoria câturilor spaţiale”, „funcţiile de încredere”, „învăţare automată”, „baze de date” şi altele.

Există Societatea Internaţională de Calcul Granular, care are o publicaţie ştiinţifică trimestrială proprie: „Revista internaţională de calcul granular, mulţimi brute şi sisteme inteligente”. Preşedintele onorific al acestei societăţi este venerabilul Lotfi Zadeh (născut în anul 1921, la Baku, în Rusia Sovietică), profesor emerit de ştiinţa calculatoarelor la Universitatea „California” din Berkeley, statul federal California, SUA, iar preşedinte este Tsau Young Lin, profesor de ştiinţa calculatoarelor la Universitatea de Stat din San

Jose, statul federal California, SUA. Această societate organizează conferinţele nternaţionale anuale de calcul granular. Conferinţe precedente au avut loc, alternativ, în SUA şi în China.

În anul 1972 Florentin Smarandache prezentase o ipoteză supraluminala (prin care susţinea că nu există barieră a vitezei în univers), infirmând postulatul einsteinian. Autorul l-a contrazis din nou pe Einstein în 1982 construind, prin calcule matematice simple, o Teorie Absolută a Relativităţii (T.A.R.), din care erau înlăturate fanteziile ştiinţifice din Teoria Specială a Relativităţii precum dilatare a timpului, contractare a spaţiului, simultaneitate relativistă, sau paradoxuri relativiste.

Florentin Smarandache a atras interesul specialiştilor prin „Teoria Dezert-Smarandache” în Fuziunea Informaţiei, teorie cunoscută pe plan internaţional şi utilizată în robotică, medicină, armată, cibernetică – un model matematic realizat împreună cu Dr. Jean Dezert din Franţa, cercetător la Oficiul Naţional pentru Studii şi Cercetări Aerospaţiale (ONERA). Este invitat pentru prezentarea de conferinţe şi lucrări ştiinţifice în diverse centre universitare din lume, sponsorizat de N.A.S.A. şi de N.A.T.O. A susţinut teze de doctorat la universităţi din Franţa, Canada, Italia, şi o teză de Masterat la Universitatea din Teheran, Iran.

Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor au ajuns cunoscute cunoscute pe plan internaţional: şirurile Smarandache, funcţiile Smarandache, constantele Smarandache incluse în prestigioasa „CRC Encyclopedia of Mathematics” de E. Weinstein, SUA, (Mathworld.wolfram.com).

Noţiunile de funcţii Smarandache sunt incluse şi în „Handbook of Number Theory” de Jozsef Sandor, Springer-Verlag, 2006, iar numere prime Smarandache-Wellin sunt tratate şi în cartea lui R. Crandall şi C. Pomerance, bine-cunoscuţi în teoria numerelor, intitulată „Prime Numbers. A Computational Perspective”.

În anul 1997 a susţinut, la Universitatea din Craiova, o Conferinţă Internaţională despre Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor. Şi-a adus contribuţia la o serie de lucrări de cercetare publicate de Universitatea Xi’an din China în jurnalul lor internaţional „Scientia Magna” şi de Academia de Stiinţe Chineză din Beijing în „International Journal of Mathematical Combinatorics”. În domeniul fizicii a creat noţiunea de „nematerie” (unmatter), a descoperit câteva paradoxuri cuantice Sorites, a folosit logica neutrosofică (logica multivalentă) pentru extinderea spaţiilor fizice, iar teoria privind nelimitarea vitezei luminii a creat controverse.

Împreună cu V. Christianto a extins ecuaţiile lor differenţiale de la forma de cuaternion la forma de bicuaternion şi este considerat părintele „paradoxismului” în literatură, o mişcare de avangarda bazată pe utilizarea extensivă în creaţii a antitezelor, oximoronilor, contradicţiilor şi a paradoxurilor. Este autor a cinci Antologii Paradoxiste Internaţionale la care au contribuit numeroşi autori. A introdus: noi genuri de poezie cu forma fixă, precum: distihul paradoxist, distihul tautologic, distihul dualistic, tertina paradoxistă, tertina tautologică, catrenul paradoxist, catrenul tautologic, poemul fractal, Non-Poems (Non-Poemele), {1990}, şi alte experimente de avangardă, genuri de proze scurte, recum proza scurta silogista, proza scurta circulară, drama neutrosofica, drama combinatorica: o dramă ale cărei scene sunt permutate şi combinate în multe feluri, genuri de science fiction  în proză etc.

Academia DacoRomână din Bucureşti, l-a nominalizat pe scriitorul avangardist Florentin Smarandache, pentru Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2011.

*-Diploma de Doctor Honoris Causa pentru întraga operă ştiinţifică, acordată de Academia DacoRomȃnă din Bucureşti.

*-Invitaţia Universităţii Jiaotong din Beijing, una dintre cele mai mari universităţi tehnice din China

*-Prezentare a Logicii şi Mulţimii Neutrosofice şi a Teoriei Dezert-Smarandache la Universitatea Politehnică Nordvest din oraşul XI’AN, R. P. Chineză

*-Prezentare a Fizicii Superluminale şi Fizicii Instantanee la Institutul de Cercetări ale Undelor Electromagnetice din Shanghai, China.

*-Diploma de Profesor Adjunct (echivalentă cu Doctor Honoris Causa), de la niversitatea Jiaotong din Beijing, China 

Share