Ion Pena

Ion Pena

Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 – 1963) și Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 – 1971). Perceptorul – scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

A urmat cursurile Școlii primare de bǎieți „Vasile Alecsandri”, în satul natal. A continuat cu Școala de Comerț Elementar din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu Școala de Comerț Superior din Turnu Măgurele, care în acea perioadă era reședința de județ. În aceste școli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist Nicolae Stănescu – Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.

Debutează în 15 aprilie, 1932, în „Revista – SO4H2”, din Turnu Măgurele, cu poezia „Alpinism”, scrisă în 1928. Tot în acest an traduce și publică, împreună cu Ștefan Baljalarschi, „Poemele mele” a lui Serghei Esenin. De tânăr, Ion C Pena și-a creat multe adversități publicând în Revista „SO4H2″(Acid sulfuric) texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, reprezentant al antiintelectualismului și istoric german, un critic fervent al latinității.

Dialogurile sale epigramistice merg până la caricaturizarea celor mai înalte vârfuri ale societății literare sau politice: A. C. Cuza, Ion Pillat, Radu D. Rosetti, Al. O. Teodoreanu, Nicolae Iorga, N. Crevedia (“Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia”), Octav Dessila, Al. Macedonschi, Aurel Chirescu, Emanoil Bucuța, Gr. Trancu-Iași, Al. T. Stamatiad, Ion Minulescu, M. Ar. Dan, Tudor Măinescu, A. C. Calotescu-Neicu, Al. Cazaban, Tudor Arghezi, Mircea Pavelescu, I.Gr.Periețeanu, Ion Vinea, Iancu Brezeanu, Damian Stănoiu, N. Davidescu, Florin Iordăchescu, Victor Eftimiu, G. Topârceanu, Miguel de Cervantes Saavedra, G. Bogdan Duică, Cincinat Pavelescu, Ponțiu Pilat, Socrate, Hamlet și alții. În 1939, deja, Ion Pena publica poezii în controversata revistă „Prepoem”, care după septembrie 1940 este considerată de orientare legionară. Pena n-a avut nicio colaborare cu „Prepoem” pe timpul sederii legionarilor la putere pană la 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu . Mai mult, in singurul volum care i-a apărut in 1939, „Furcile caudine”, este inclusă si o epigramă in care-l ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul și principalul susținător al lui Corneliu Zelea Codreanu: „Lui A. C. Cuza:

Din tinerețe n’a mai dat
O epigramă – și-i păcat!
Misterul? Muza i-a fugit
Ca nu cumva pîn’ la sfîrșit,
Uzînd de abila-i suveică
S-o scoată și pe ea evreică.

Anti-bolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista „Păcală”, al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!.”

La începutul anilor ’40, poetul Pena publica frecvent în „Universul Literar”. Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, „Universul Literar” fiind suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelică, „Ziarul Universul”. În 7 martie, 1942, redactorul, Ștefan Baciu (1918 – 1993), îl numea pe Pena – „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”, „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere … Oricum, versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” În „Universul Literar” au mai debutat, in acea perioadă, Ștefan Augustin Doinaș, Leonida Secrețeanu și Ion Caraion. În cartea sa de memorialistică, „Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946”, scrisă în 1980 la Honolulu, Ștefan Baciu iși amintea de Pena, neștiind că acesta decedase încă din1944.

Un scriitor „fantazian

Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părți, „Moneda fantazienilor”, scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin, în 1937 – 1938, în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie, 2000. Prima parte a fost publicatǎ în ziarul „Drum”, in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul Constantin Stan (1951 – 2011), în „Ziarul de Duminică”, din 28 septembrie 2001, în articolul „Un caz ciudat”, vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară – opera omnia – publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena,Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, Stan V. Cristea îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit . Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, în 2014, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar.

Publicații

Între 1928 – 1944, Ion C Pena a publicat poezii, epigrame si proză în urmǎtoarele publicații:

  • Ziarul „Slove de foc” (din Belitori, Teleorman),
  • Revista „Drum” (din Roșiorii de Vede),
  • Ziarele si revistele „SO4H2”, „Graiul tineretului”, „Oltul” (din Turnu Măgurele)
  • Revista „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu (din Buzău)
  • Revistele si ziarele „Epigrama”, „Păcală”, „Prepoem”, „Vremea”, „Universul literar” (din București)

Activitate profesional-socială

Profesional, ca finanțist (perceptor), a funcționat timp de 4 ani și 10 luni în Sichevița – județul Caraș Severin (1936 – 16 iulie 1941), ca delegat de agenție. Aici înființează Căminul cultural – „Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei, doneazǎ cǎrți bibliotecii și împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție.

Apoi, la Domnești – Muscel, actualmente în Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici inființează, în 1941, „Biblioteca modernă” prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliștilor Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și găzduiește până la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, participantă activă la Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, „Haiducii Muscelului”.

Fiind mobilizat din Domnești, pe frontul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tânăr pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Viața lui s-a consumat sub zodia tragicului, el conducǎndu-și pe ultimul drum patru din cei șase frați: Lina, Fǎnica, Nicu și Costache. Ion C Pena n-a fost căsătorit și n-a avut copii. Este al cincelea copil pe care părinții, Firică și Lisandra Pena, aveau să-i înmormânteze în timpul vieții.

A fost membru și susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 – represaliile sistemului care l-a înscris în „Fondul special – interzise”.

În 1993, îl găsim menționat în „Bibliografia operelor autorilor legionari”, de Nicolae Niță, apărută în editura „Libertatea” din Jacksonville – SUA, alături de Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Radu Gyr și alții. Scriitorul apare pe pagina 204 cu consemnarea: „Pena C.I. – poet. Colaborator la revista „Drum”, apărută în orașul Roșiorii de Vede”, fără alte detalii precum la alții, la care se specifică în mod expres că „au publicat numeroase lucrări de specialitate și au colaborat asiduu la revistele și ziarele legionare din țară”, precizându-li-se și opera. „Nu avea predilecție pentru cultul legionar”, afirma Luca I Ionescu din Domnești – Argeș, cel ce între 1940 – 1942 s-a cunoscut cu poetul (afirmație făcută în emisiunea de evocare a lui Pena la postul de radio „Impact 94,4 FM” din Roșiorii de Vede, în 24 august 2001, în ajunul împlinirii a 90 de ani de la nașterea scriitorului). Din cererea pe care Pena o trimite Ministrului Finanțelor, în calitate de agent administrativ cl. II în com. Domnești, jud. Muscel, aflǎm cu certitudine cǎ el a venit în localitate dupǎ 16 iulie 1941.

Activitatea literară

A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roșiorii de Vede, asociație a tinerilor publiciști teleormăneni, înființată în 1935 sub președinția de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, președinți activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea și Florian Crețeanu. În editura acestei grupări îi apare, în 1939, volumul de epigrame „Furcile caudine”, tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din aceeași localitate. Având recenzii favorabile, George Călinescu îl înscrie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941. În aceeași editură urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunțate în revista bucureșteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de poezii intitulat „Iarmaroc” și un volum de epigrame „Flori veninoase”, dar care, din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an. Cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea, membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie … îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”

La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflǎndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940:

  • Patru volume de poezii : „Iarmaroc” (un volum de poezii, voluminos, de peste o sută de poezii, din care câteva au apucat sa fie publicate), „Varietăți”, „Fum” si „Nord”. Din pacate, aceste volume s-au pierdut sau sunt răspândite pe la diverși prieteni.
  • „Simple nimicuri” – plachetă de poezii, în dactilogramǎ – publicată în „Scrieri” – Ion Pena, apărută în 2011.
  • „Flori veninoase”- volum de epigrame, în dactilogramǎ, apărut în „Scrieri” – Ion Pena.

Ion C Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia vreme îndelungată în afara circuitului public prin includerea sa în Fondul special – interzise între 1945-1989.

Înainte de decesul său, la doar 33 de ani, lasă un testament colegilor, prietenii din perceptia Domnești – județul Muscel, Ioan T. Zăinescu și C. Mateescu, prin care îi ruga pe alți trei prieteni de suflet: Gheorghe Șuța, Florian Crețeanu și Nicolae Stǎnescu – Udrea să se îngrijească de publicarea scrierilor sale. Din pacate acest lucru se îndeplinește abia în anul 2011, când se împlineau 100 de ani de la nașterea sa. Multe manuscrise s-au pierdut din cauza unora dintre prietenii săi. Volumul postum „Scrieri” – Ion Pena, aparut la 67 de ani de la plecarea sa în neființă, include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului.

Sursa: wikipedia

Share