Plautius Andronescu

Plautius Andronescu

Plautius Andronescu (n. 10 decembrie 1893, Zürich – d. 4 noiembrie 1975, Timișoara) a fost un inginer electrotehnician român, creatorul școlii românești de electrotehnică teoretică, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România și membru corespondent al Federației Internaționale a inginerilor.

Cursurile medii le-a urmat la Liceul „Matei Basarab” din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1913. Rãmas orfan de tatã, pe când era elev în clasa a III-a de liceu, este obligat, datoritã situatiei financiare, sã dea meditatii la matematicã. A lucrat si ca supraveghetor la internat .
In toamna anului 1914 a obtinut o bursã si a plecat sã urmeze studiile universitare la Scoala Federalã din Zürich. Desi începuse rãzboiul, Elvetia neutrã asigura un mediu favorabil studiului pentru sute de tineri veniti din toate tãrile europene si din America.
A fost remarcat de profesorii Karl Kuhlmann, cunoscut ca savant în domeniul electrotehnicii teoretice, si Aurel Stodola,de origine slovacã, practician si om de stiintã, care l-au format ca profesionist în teoria modernã a electromagnetismului, si de la care a dobândit multe tehnici experimentale folosite în cercetãrile ulterioare.
Asistent la Zürich- Elvetia.

A absolvit Scoala Politehnicã Federalã din Zürich si a primit diploma de inginer în data de 2 iulie 1918,apoi a fost angajat ca inginer la Fabrica de Masini Electrice „Oerlikon”, unde a lucrat timp de un an, pânã la 31 mai 1919.

Între 1919 – 1923 a lucrat ca asistent la Scoala Federalã din Zürich . În 1922 a obtinut titlul de doctor în stiinte tehnice cu teza „Cupluri parazite în masinile asincrone cu rotorul în scurt circuit” în care expune teoretic si practic solutii pentru reducerea unor efecte nedorite în exploatarea acestui tip de masinã electricã. Trebuie mentionat cã motorul asincron fusese inventat de Nikola Tesla în 1887, adicã cu doar 35 de ani înainte. Teza a fost publicatã în revista „Archiv für Elektrotechnik”, cunoscutã în întreaga lume, devenind astfel unul dintre cei mai reputati specialisti ai teoriei a câmpului electromagnetic, aplicatã la masinile electrice, si primeste , în 1924 distinctia „Vania Legendi” pentru electrotehnicã si titlul de „Privatdozent”, echivalent gradului de conferentiar. Solutiile propuse de Plautius Andronescu au fost aplicate ulterior la constructia masinilor electrice asincrone .

La începutul secolului XX, industria electrotehnicã s-a dezvoltat foarte mult, iar actionãrile mecanice erau înlocuite cu actionãri electrice. În tara noatrã, la Scoala Politehnicã din Timisoara lipsea un profesor de electrotehnicã. Profesorul Dimitrie Leonida , al cãrui nume este purtat în zilele noastre de Muzeul tehnic din Bucuresti, îi citeste lucrãrile de specialitate si îi propune sã preia Catedra de electrotehnicã de la Timisoara. Astfel, la 10 noiembrie 1925, Plautius Andronescu devine seful Catedrei de electrotehnicã si electricitate pe care o va conduce timp de patruzeci de ani . Preocupat de calitatea lectiilor predate, în fiecare an îsi completa cursul cu cele mai noi realizãri teoretice si practice, dota laboratorul cu cele mai noi aparate . Studentii îl admirau, dar în aceasi timp erau îngrijorati de întâlnirea pentru examinare care se desfãsura într-o atmosferã de rigoare stiintificã si pedagogicã.

Unul dintre studenti sãi, Dan D. Farcas îsi aminteste cã :„Andronescu era genul de profesor fericit sã-si vadã elevii preocupându-se de probleme noi si interesante, încurajându-i , fãrã sã tinã sã se amestece în activitatea lor „ si cã “… se spunea cã el introdusese în România, prima datã la Timisoara, notatiile vectoriale folosite în electrotehnicã , care au ajuns la Bucuresti prin elevul sãu Remus Rãdulet… “

Înfiinteazã, în 1927, primul laborator de tehnica tensiunilor înalte din tarã.

Preocuparea sa pentru activitatea practicã este demonstratã de pozitiile pe care le-a ocupat în paralel cu activitatea didacticã. Astfel, în perioada 1923 – 1925, a lucrat, în calitate de inginer consilier, la Uzinele Metalurgice din Dornach si la Fabrica de Cabluri Electrice din Cossonay. O problemã cu care se confruntau constructorii retelei de electrificare a cãilor ferate elvetiene- cutiile de ramificatie explodau frecvent – a fost rezolvatã de Plautius Andronescu, în urma unui studiu temeinic în care a aplicat metoda transformãrilor conforme, astfel încât câmpul electric în cutie sã fie uniform distribuit. Apoi, între 1925-1929 a fost Director tehnic la prima fabricã de masini electrice din România, Energia, iar între 1929-1931 a fost Director general la Postã-Telegraf-Telefon (PTTR) din Bucuresti .

Pentru meritele sale de inginer practician a fost ales, în 1925, membru în Asociatia Inginerilor Consilieri cu sediul la Bruxelles, a fost membru al Comisiei de Electrificare a Cãilor Ferate Române, tronsonul Câmpina- Brasov, a fost Presedintele Comisiei de receptie a materialelor la Societatea Generalã de Gaz si Electricitate. A fost membru titular al Academiei de Stiinte din România si membru corespondent al Federatiei Internationale a Inginerilor.

Rezultatele teoretice obtinute de Plautius Andronescu au fost publicate în reviste de specialitate din Europa si America, în tratate de specialitate apreciate si azi, au fost prezentate la manifestãri stiintifice. Prezenta sa este mentionatã la Congresul Matematicienilor, organizat la Cluj în 1929, si la Congresul Interbalcanic al Matematicienilor din 1937. A avut o prezentã activã la Congresele Comitetului Electrotehnic Român organizate în 1931, 1932, 1934. În 1932 a participat la Congresul International de Electricitate de la Paris cu lucrarea „Reprezentarea într-o formã unitarã a functionãrii masinilor electrice” , iar în 1937 îsi expunea rezultatele la Congresul Producãtorilor de Energie Electricã ,organizat la Cernãuti. Dintre cãrtile sale meritã a fi mentionate „Aplicarea calculului operational în studiul circuitelor electrice” , publicatã în 1957 si „Bazele electrotehnicii” , publicatã în 1972 în douã volume. În ultima perioadã din viatã a fost preocupat de noile materiale electrotehnice.

Între anii 1941-1944, Plautius Andronescu a fost Rector al Scolii Politehnice din Timisoara . A fost si Presedinte al Asociatiei de prietenie româno-germanã. Detractorii sãi au folosit aceastã calitate pentru a-l interna, dupã 1944, în lagãrul de la Caracal. Tinuta sa moralã din toatã perioada incriminatã, ca si din perioada detentiei din lagãr a obligat autoritãtile de la acea vreme sã-l elibereze. A revenit la catedrã si si-a continuat activitatea didacticã si de cercetare.

S-a stins din viatã la 4 noiembrie 1975 la Timisoara.

  • Cupluri parazite din mașinile asincrone cu rotorul în colivie de veveriță (Teza de doctorat, 1923)
  • Aplicarea calculului operațional în studiul circuitelor electrice (1957)
  • Bazele electrotehnicii (2 volume, 1972)
  • Încadrarea matematică a fenemonelor electromagnetice (1934)
Share